Râurile din bazinul hidrografic Drincea, din judeţul Mehedinţi, sunt astăzi, până la ora 18.00, sub avertizare cod roşu de inundaţii, potrivit unei avertizări emise de hidrologi. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a avertizat că, în urma ploilor torenţiale înregistrate în ultimele ore, se vor produce creşteri importante de niveluri şi debite cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinul hidrografic Drincea, precum şi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, care ar putea produce inundaţii locale, în judeţul Mehedinţi. Astfel, pe râurile din bazinul hidrografic Drincea a fost instituit cod roşu de inundaţii, care a intrat în vigoare la ora 14.00 şi este valabil până la ora 18.00.
Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Drincea, în judeţul Mehedinţi
O altă avertizare cod roşu de inundaţii a fost emisă astăzi pe râul Motru, în judeţul Mehedinţi, şi aceasta fiind valabilă tot până la ora 18.00. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Ana Maria Agiu a precizat că avertizarea cod roşu înseamnă că în zona cuprinsă în atenţionare există un risc major de inundaţii, întrucât se pot produce creşteri de niveluri şi debite, care ar putea să ducă la depăşirea cotelor de pericol.

